Împlinește Harta noastră 4 ani și și fi vrut să o sărbătoresc cu plimbări, cu inimi-pin, cu uimire pentru că iar am găsit înc-o magnolie, și încă una și încă una. Dar Harta Magnoliilor a fost de la început despre oameni, povești și toată bucuria pe care ne-o aduce, mai mult decât despre flori sezoniere. Și au poveștile felul lor să se rostogolească, să te găsescă și când cutreieri străzile întortocheate, și când ești înfășurat-cocon sub plapumă, la izolare.

Harta a adunat o comunitate mare în jurul ei. Suntem oameni diferiți, nu ascultăm poate aceeași muzică, nu ne bem cafeaua la fel sau nici nu bem cafea, nu suntem din aceeași generație și nu locuim în același sector. Uneori, nici măcar pe același continent. Nu ne-am fi întâlnit poate altfel. Dar acum, câteva săptămâni pe an, avem magnoliile în comun. Iar asta e super-puterea hărții, să adune împrejur oameni și povești. Și cel mai bun mod de sărbători Harta Magnoliilor, că-i ziua ei, sunt câteva dintre poveștile adunate în cei cei patru ani ai săi:

🌸🌸🌸 Am primit cândva un mesaj cu “bună ziua, doamna Magnolie” și mi s-a părut atât, atât de duios. Dar adevărata Doamnă Magnolie va fi întotdeauna magnolia venerabilă de pe Dragoș Vodă, cea mai bătrână din București. A adus-o la noi un farmacist austriac la noi, în urmă cu mai bine de o sută de ani, chiar înaintea celui De-Al Doilea Război Mondial. Julio Cortazar i-ar fi făcut declarații de dragoste Carlei Dunlop chiar sub magnolie, dar Venerabila a fost cu siguranță martoră la o droaie de mărturisiri romantice. Magnolia are puiuț acum, deja înflorit și o să-i împărtășească povești și povețe adunate într-un secol. Venerabila este magnolia-mărturie pentru mine, ceea ce-i doresc și puiuțului să devină, peste 100 de ani.

🌸🌸🌸 Acum patru ani, hoinăream pe străzile cu nume de capitale și între două pisici care cerșeau mângâiate, mă miram și mă minunam cu voce tare de cât de multe magnolii sunt de fapt în orașul ăsta. Pe Haga, o bunică blândă își admira florile și mi-a povestit cu atâta încântare despre cele două magnolii din curte, fiecare plantată când s-a născut câte-un nepot. Și-n fiecare an admiră, așa, cum cresc și nepoții, și magnoliile. A fost prima poveste magnolifică, și-atunci mi-am dat seama că despre asta-i Harta, că magnoliile colorează străzile câteva săptămâni pe an, dar în spatele lor sunt povești care dăinuie mai mult de-o primăvară. Zilele trecute, mi-a scris fiica, a împărtășit și fotografii cu magnoliile în sens invers, dinspre curte spre stradă. Bunica blândă se bucură-n continuare de cum cresc și înfloresc magnoliile, dar mai ales nepoții.

🌸🌸🌸 În altă primăvară, am cunoscut-o pe doamna Necula. Avea 83 de ani atunci, un cățel (care e ditamai câinele) găsit în parcul Ottoi, o pisică și patru găini. Erau cinci, dar a fost un incident. „Ăl’ bătrânu’”, soțul care stătea pe scări și o aproba din când în când, are și el un papagal. Să vezi logistică, îmi spune. Găinile nu au voie în curtea din fața, pisica nu are nici ea voie afară la cățel, papagalul nu are voie-n camera cu pisica. Dar conviețuiesc toți, cu puțină organizare. Doamna Necula e responsabilă de coletele de pe stradă, că dacă sunt vecinii la serviciu, lasă adresa ei. E ușor să dea puncte de reper, mai ales primăvara: gardul verde și magnolia uriașă. Are 40 de ani magnolia și doamna Necula se mândrește că înflorește ultima din cartier.

🌸🌸🌸 Domnul Mihai și al lui cățel Cookie, “urechile mele, căci eu sunt surd”. L-am întâlnit când mergeam spre magnolia venerabilă de la Dragoș Vodă, m-a rugat să-i fac o poză cu o magnolie pricăjită dintr-o curte de bloc, nu cu magnolia uriașă. Să știe și magnolia mai micuță că-i iubită și apreciată.

🌸🌸🌸 Magnolia primită de la iubit, la majorat. Iubitul a devenit soț în urmă cu aproape 60 de ani, o căsnicie de-o seamă cu magnolia care străjuiește curtea. Bătrânelul simpatic care s-a reîntors în cartierul copilăriei, să vadă dacă într-adevăr sunt magnolii. Și s-a emoționat să cutreiere străduțele, nici casele nu erau la fel cum și le amintea, nici pomii, nici oamenii. Dar amintirile de demult erau șterse și acum parcă mai intense, ca o fotografie alb-negru care devine color, așa a zis. Și m-am emoționat.

🌸🌸🌸 Doamnele cu magnoliile din Cotroceni, ce frumos au povestit despre cum le înfășoară florile toată casa, de-ți vine să te urci pe scară și să privești lumea printre magnolii! Sau cum a mâncat cățelul lup al familie varful de magnolie, dar a supraviețuit magnolia și-a crescut și mai mare, și mai frumoasă. Doamna Paula, care mi-a spus că m-am oprit pe strada Străbună, dar dacă mergeam doar câțiva pași mai departe întâlneam și magnolia dânsei, “o jună din 1977, care a pierdut o parte din coroană în 1990, dar s-a încăpățânat să supraviețuiască”. Doamna Teodora, care completează Harta cu magnolii-spectacol pe care le-am ratat. Doamna doctor, care-n pauze admiră și fotografiază magnoliile din curtea spitalului, că-s un strop de bine într-un loc în care e mare nevoie de bine.

🌸🌸🌸 Știți cum te emoționează uneori niște amintiri, chiar dacă nu sunt ale tale? Așa am pățit eu când am întâlnit un bunic în parcul Circului. Nu genul acela de bunicuț ca o păstaie, rumen în obraji și veșnic zâmbitor, dar cel puțin la fel de simpatic. N-avea pălărie, dar avea cămașă-n carouri hipsterască, proaspăt calcată, și era așa de politicos, că mă așteptam ca din moment în moment să facă o reverență și să mulțumească trecătorilor care așteaptă câteva secunde, cât să poată el să prindă și nepotul, și magnolia-n cadru. Aștepta să ajungă și celalălt nepot, că-i tradiția lor de familie, de zece ani, să aibă toți 3 fotografia cu magnolia. Cândva, pozele astea vor fi și mai valoroase decât acum pentru cei doi nepoți, așa cum sunt toate fotografiile cu bunici. De cele mai multe ori, nu va conta că apare și-o magnolie în poză. Dar peste niște ani, va fi un moment în care cei doi nepoți vor scormoni mai mult după fotografiile astea, poate le vor strânge la piept și o să-i mai ajute, puțin doar, să-și potolească dorul. Atunci va părea totul cenușiu și-o să aibă mare nevoie de o pată de culoare măcar așa, pe o fotografie veche, cu bunicul.

🌸🌸🌸 În al doilea an de Hartă, cred, am primit un colet, căci Oana a vrut să dăruiască mai departe, în comunitatea magnolifică, lumânări cu parfum de magnolie, să ne amintească de ele tot anul. Și doar la câteva minute, Ștefan, cel care mi-a adus coletul, m-a sunat iară, să mă întrebe timid dacă eu-s cu Harta, că ar vrea să ajute, să aducă bucurie. Și atunci a crescut Harta mai mult ca oricând, căci la fiecare drum pe care-l făcea prin oraș, între două livrări, fotografia toate magnoliile pe care le întâlnea.

🌸🌸🌸 Se plimbă oameni de prin toate locurile pe Hartă, așa, virtual, doar să vadă orașul. Oameni din Chișinău, din Italia sau tocmai de hăt departe, din America. Și de acolo, din State, o doamnă ne scrie-n fiecare an că admiră magnoliile împreună cu mama, să le mai domolească dorul de casă. Iubesc amândouă florile și n-am văzut nicicând o grădină mai frumoasă decât a lor, sunt recunoscătoare pentru că împărtășesc cu noi fotografii cu minunăția de grădină. În curând, foarte curând, mama împlinește 100 de ani și mi-aș dori să-i facem împreună o bucurie cât toate inimile-pin, vă povestesc zilele viitoare.

🌸🌸🌸 Pe Lascăr Catargiu, pe partea cealaltă de magnoliile deja celebre, chiar în curtea Observatorului Astronomic, se află magnolia Liliana. Are opt ani magnolia și n-a fost de la început plantată acolo. Cristian i-a dăruit-o mamei sale când aceasta a împlinit 70 de ani. Au plantat-o în curtea blocului și o vreme magnolia a stat chiar sub fereastra mamei. Apoi au început lucrările de reabilitare a blocului, iar Cristian a replantat magnolia în curtea Observatorului Astronomic Vasile Urseanu. A salvat-o, să nu fie calcată-n picioare, iar acum se pregătește să înflorească. Magnolia Liliana, care poartă numele mamei, e un omagiu-poveste pentru totdeauna, chiar dacă verbele sunt la trecut. Pinul-inimă de aici cuprinde tot dorul pe care-l poartă Cristian.

🌸🌸🌸 Domnule Dan, nu scăpați. M-ați emoționat tare în ultimele săptămâni, că vă plimbați cu harta-n mână, ne transmiteți buletinul complet, care magnolie-i înflorită, unde mai așteptăm. Știu cât efort faceți și vă suntem tare recunoscători cu toții, că-i mult de mers și nici vremea n-a ajutat. Și mai știu cât vă doriți să vedeți o magnolie galbenă și înflorită, prima dată. Știu că e drum-lung și până la cea mai mare magnolie galben-soare, pe dvs pe anunț primul când înflorește. Îmi mai crește-o inimă la fiecare mesaj cu “eu sunt la pensie și am mai mult timp, mi-aș dori să contribui” sau “v-aș putea însoți la plimbarea după magnolii, doar că eu merg mai încet, în baston”. Oameni buni, voi alinați puțin nostalgia asta blegoasă și dorul că eu nu am bunicii aici, să mă plimb ei printre magnolii. Vă mulțumesc!

🌸🌸🌸 Vin oameni din alte orașe să viziteze magnoliile. Cele două prietene din Predeal care-au venit în București pentru magnolii, domnul care și-a adus soția să vadă magnoliile pentru că înflorește așa și ea, soția. Doamna care-a venit tocmai din Focșani, cu fetele dânsei, să admire magnoliile-nflorite și-acuma vor să facă asta la ele-n oraș, o Hartă a magnoliilor din Focșani, ca să petreacă timp împreună și să se bucure-n familie de culoare și frumos.

Nu mi-ar ajunge toată primăvara să fac o listă completă de mulțumiri, nici măcar să cuprind toate poveștile. Sunt tare recunoscătoare fiecărei magnolii de pe hartă, pentru că fiecare pin-inimă ascunde o poveste. Harta a înseamnat, înseamnă încă puncte de reper ca să ne bucurăm de frumos și de culoare într-un oraș mofluz. Și să ne împărtășim povești și locuri care ne aduc o stare de bine când în jur și-n lume nu e deloc bine. Îndrăznesc să cred că și primăvara asta, harta noastră a fost un catalizator de bine și de frumos.
Și-aș mai îndrăzi să vă rog ceva, ca să aniverăm azi Harta Magnoliilor așa cum merită: împărtășiți aici poveștile magnoliilor voastre, ale celor pe care le întâlniți în drumul vostru, ale celor care-au făcut parte dintr-un moment important. Căci nu există poveste care să nu conteze, să nu fie importantă și să nu merite spusă.

🌸🌸🌸 La mulți ani, Harta Magnoliilor! Și vouă, tuturor celor care faceți parte din această poveste!