Am fost astăzi să văd magnolia din Parcul Circului, nu apucasem sezonul ăsta și am cam ajuns la spartul târgului, dar tare bine am făcut, c-am aflat una dintre poveștile căreia îi este martoră magnolia asta celebră. Știți cum te emoționează uneori niște amintiri, chiar dacă nu sunt ale tale?

Așa am pățit eu astăzi, am întâlnit astăzi un bunic în parc. Nu genul acela de bunicuț ca o păstaie, rumen în obraji și veșnic zâmbitor, dar cel puțin la fel de simpatic. N-avea pălărie, dar avea cămașă-n carouri hipsterască, proaspăt calcată, și era așa de politicos, că mă așteptam ca din moment în moment să facă o reverență și să mulțumească trecătorilor care așteaptă câteva secunde, cât să poată el să prindă și nepotul, și magnolia-n cadru.

Era cu nepotul Filip, îi făcea puștiului fotografii printre crengile golașe și-ar fi vrut să aibă o poză și împreună cât așteaptă (am aflat și pe cine așteptau). L-a luat pe după umeri și-a fost nevoie de câteva fotogafii cât să stea nepotul locului, căci la 10 ani mai protestezi când primești îmbrățișări și semne de astea de afecțiune-n public.

E acolo, chiar la trotuarul din fața magnoliei, un dâmb, o ridicătură și bărbatul și-a rugat nepotul să cocoțe acolo pentru poză, chiar dacă-i mai înalt ca el. Și Filip n-a mai protestat. E tradiția lor de familie, de fix un deceniu fac în fiecare primăvară fotografia tradițională-n fața magnoliei, ca să vadă și cum cresc nepoții de la an la an, și cum îmbătrânește bunicul. În alți ani, au prins magnolia-nflorită, dar acum au așteptat nepotul mare să vină acasă. Am aflat că e student fratele lui Filip și se întoarce doar în vacanțe. Și articulau, și bunicul și Filip cu atâta mândrie cuvântul „student” când povesteau de ce nu-i fotografia completă doar cu ei doi.
Cândva, pozele astea vor fi și mai valoroase decât acum pentru cei doi nepoți, așa cum sunt toate fotografiile cu bunici. De cele mai multe ori, nu va conta că apare și-o magnolie în poză. Dar peste niște ani, va fi un moment în care cei doi nepoți vor scormoni mai mult după fotografiile astea, poate le vor strânge la piept și o să-i mai ajute, puțin doar, să-și potolească dorul. Atunci va părea totul cenușiu și-o să aibă mare nevoie de o pată de culoare măcar așa, pe o fotografie veche, cu bunicul.

Poate anul viitor, când înflorește magnolia din Parcul Circului, n-o mai încalecă nimeni, nu-i mai rupe nimeni crengile și nu va ci ciorchine de copii în copac, în aplauzele părinților. Poate măcar cineva se va gândi să lase magnolia fix așa cum a găsit-o, pentru că un bunic și doi nepoți trebuie să facă a 11-a fotografie anuală.

Mai e o magnolie, mai mică ce-i drept, chiar la intrarea în parc, dar e cel puțin la fel de frumoasă. Și dacă vrei musai poze de aproape cu o floare de magnolie, nu trebuie decât să mai faci cam 100 de pași, nu-i nevoie să trangi de crengi și nici să te sui în copac.
Data viitoare despre celelate magnolii de astăzi. Că #hartamagnoliilor așa a fost de la bun început, mai mult despre oameni decât despre flori.