Epopeea apei calde în Sectorul 2: iarna asta am avut uneori apă caldă, doar că în 10 minute venea rece, cât să rămâi cu balsamul în cap. Bune și alea 10 minute, ce atâtea pretenții să apuci să îți limpezești părul, după săptămâni întregi în care n-au văzut țevile astea stropi de apă caldă.
Mă rog, știe toată lumea, iarna s-au scris multe, multe mesaje cu „vin și eu până la tine să fac o baie?”. Ba chiar prin toamnă, că nici atunci nu era apă caldă, o prietenă a rostit următoarea frază: hai să plecăm și noi din București la țară, la ai mei, să ne spălăm și noi cum trebuie. Căldura a fost și ea o problemă, dar caloriferul electric – al doilea, că primul nu avea șuruburi – ne-a scos din belea. Și aici e ca la mofturii cu părul limpezit. Ce mai contează că se face condens și mucegai? Cine are nevoie de plămâni funcționali, când nu iti îngheață nasul și picioarele și toate celea?
În ultima vreme a fost parcă mai bine, ba chiar m-am și lăudat că am făcut baie pe opulență, nici nu am dat apa caldă la maximum.
Daaaaaar în ultimele zile, am avut doar apă caldă, dar asta că a fost nu știu ce inundație. Dar nu caldă-să-pot-să-spăl-vasele-fără-încălzit-la-aragaz, ci caldă-clocotită-imposibil-să-te-speli-pe dinți-sau-pe-meclă-fără-să-te-opărești. M-am aolit și cu asta, că e mai nasol să ai dooooar apă caldă.
Acuma nici nu știu cum să mă vait de următoarea situație: de la inundația de la bloc, nu e apă rece. Doar că au oprit iar în sector apa caldă și căldura. Deci de la bloc nu e apă rece, de la radet nu e apă caldă. Dacă deschid robinetul pe apă rece, nu curge o picătură. Dacă dau la fierbinte, curge apă bocnă. Și azi chiar a fost mai cald afară decât în casă.
Acum povestea cu apa calda care de fapt e rece se repeta si prin sectorul 4…