Să celebrăm magnoliile. Că să ne putem bucura de ele și anul viitor

A fost weekendul ăsta pelerinaj pe Mahatma Gandhi, la cea mai faimoasă magnolie din oraș. Trecători care o admiră, îndrăgostiți care își fac declarații sub florile cât o salată, miri și mirese cu alai, creatori de conținut cu fotografi. Zeci de oameni cam în orice moment. Chiar cred că e un lucru bun, ieșim din case în căutare de frumos, găsim motive și pretexte să mai potolim disprețul față de oraș.

Dar mă mâhnește tare că nu toată lumea sărbătorește magnoliile. Azi trăgea cineva de crengi, cădeau petale de magnolie, doar pentru o fotografie cu floarea-n palmă. Și-am atras atenția, s-o admire, s-o fotografizeze fără s-o ciufulească, s-o rupă, s-o rănească. „Hai c-a venit poliția magnoliilor”, mi-a zis. Și m-am întristat și de obrăznicie, și că mi-am dat seama că port puțină responsabilitate. Harta este populară, poate-a contribuit cumva la marea magnoleală. Nu pot controla acțiunile altora, doar că mi-aș dori tare ca mesajul să fie perceput așa cum am vrut să-l transmit, că scriu mult și încâlcit și nu e poate clar.

Sărbătoriți magnoliile, vă rog! Sunt minunate, pata de culoare în orașul prăfos, dar ele nu sunt o destinație-n sine, ci niște puncte de reper. Între două magnolii de pe hartă se găsesc mereu case cu arhitectură superbă, muzee, statui și piațete, motani torcășioși și căței prietenoși. Sau alte magnolii. Asta e frumusețea hărții: să-ți dai voie să te rătăcești, să n-ai o destinație precisă și să te bucuri cu uimire de fiecare descoperire. Și, vă rog, nu mai trageți de crengi, nu mai strângeți florile în palmă, fotografiile sunt frumoase și fără să rănim magnoliile. Căci, în ritmul ăsta, în loc să crească mai mari, mai spectaculoase de la an la an, magnoliile noastre se vor împuțina. Așa ca yulanul de pe Delavrancea, care se încăpățânează să nu mai înflorească deloc în partea dinspre stradă. Chiar povestea ieri, într-un reportaj, domnul care locuiește acolo că-i vine să-și ia un scăunel să păzească magnolia toată primăvara.

Bucurați-vă de tot ce ne oferă florile astea, nu ne cer nimic în schimb decât să nu le facem rău. Că se descurcă ele și cu ploaie, și cu vânt, și cu îngheț, dar de oameni mai greu să se păzească. Și-apoi mai are Harta un scop: că-s peste 1.100 de pinuri-inimă, e ticsit orașul de magnolii înflorite, sunt magnolii suficiente pentru toată lumea, fără cozi. M-am bucurat azi în egală măsură să văd oameni la plimbare pe Docenților, pe străzile cu nume de capitale, în zona Aviatorilor, spre Floreasca, pe străzi liniștite și colorate. Și cu magnolii cel puțin la fel de frumoase ca cea de pe Gandhi, unele chiar mai bogate, altele stellate și albe, care arată ca niște ciorne crepoane, altele înalte de câteva etaje, altele în curți de blocuri sau în parcuri.

Oriunde, oriunde vă aflați, în preajmă e o magnolie. Știți ce? Nici nu e nevoie de hartă. Orașul e acum în cea mai bună perioadă a lui, poate doar mirosul de tei după ploaie egalează festivalul ăsta de culoare. Să vă bucurați de frumos. Și să celebrați magnoliile așa cum merită.

Scrie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *