Am ajuns în Chefchaouen, acest oraș albastru de la poalele munților Rif, un soi de combinație între selfie și meditație, Grecia se întâlnește cu Ali Express, pisici o droaie. De fapt, e un feed uriaș de Instagram, îmbâcsit în miros de mentă și mai ales de iarbă, de acolo cred că e și relaxarea maică-mii, nu cred să o fi văzut vreodată așa calmă.
Adică mă așteptam să ne trezească la 6 dimineață că să spele cu clor, să calce toate covoarele din păr de cămilă din Maroc, că mie mi-a călcat și prosoapele de baie. Dar nu, mama e liniștită, bella traquilla.
Știu precis că din Chefchaouen nu o să își aducă aminte nici de cele 363637292292 de fotografii, nici de albastru de pretutindeni, ci de Zacharia (nu sunt convinsă că așa se scrie, dar am un întreg istoric cu numele greșite).
Pentru că Marocul așa cum îl știe Anca înseamnă chelneri care să o cunoască, să i se confeseze de foste iubite și planuri profesionale, să aducă bere gratis turiștilor care o știu pe Anca, să gătească ce nu e meniu.
Cum am vrut eu aseară ciuperci, că le țineam minte de anul trecut, dar și tajine de capră și ar fi fost grozav să fie laolaltă. Zacha m-a privit duios și chiar mi-a propus să merg în bucătărie, să aleg ce-mi place, că era confuz că vreau și aia, și aia. Carne de vită nu avea, dar dacă aș fi avut nițică răbdare, mergea chiar să cumpere.
Mama l-a îndrăgit pe loc, că e și carismatic, și frumos, mai ales că s-au înțeles în italiană, ea i-a făcut complimente, el i s-a adresat cu „mama” și i-a adus cartofi prăjiți din partea lui, maică-mea l-a corectat cu „poți să îmi spui mama soacră” și aia a fost, și-au declarat și azi iubire și au stabilit că eu valorez 200 de cămile.
Asta își va aminti mama de aici, pe Zacha. Poate va ține minte și turnul spaniol, unde am făcut eu o poză anul trecut și de atunci maică-mea are la profil poză cu mine, n-am fost chip să o conving să schimbe. Acuma am dus-o și pe ea în același fix în același loc, i-am făcut fotografii în aceeași postură, dar cred că mai dragă îi e acuma poza cu Zacha.
Asta o să își amintească mama, Marocul autentic, ochii de tabac ai marocanilor și cum te seduc și te mint ei că aia e tajine de vită, deși tot capră era. Și cum a vrut să o vândă pe fiica-sa pe 200 de cămile, dar a negociat ca marocanii și sunt bune și două cămile la o adică.
Dimineața la cafea eram doar noi două, la 8 dimineață, într-o piață mică și aproape goală. Și-a pus mama mana pe mana mea și mi-a zis că uite, în doar două zile am recuperat toate vacanțele pe care nu le-am avut împreună. Și eu nu am fost de acord la început, nu e despre ce ar fi fost dacă, nici despre vindecare, că sunt rănile noastre și fix astea ne fac puternice acuma. Am înțeles apoi că asta era felul mamei de a spune că certo, merităm bucuria asta. Și o să se bucure și mai tare când se trezește și află că o scot la cină tot la Zacha în seara asta.
