Eu sunt Di, Dyna, Dienuța, o Diana-umbrelă, în funcție de oamenii pe care i-am cunoscut și etapa în care mi-am găsit eu colțișorul meu de lume, orice ar însemna asta. Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, mă justific des că „așa vorbesc eu, nu plâng”. Mai joc câte un boardgames din când în când și mă cam necăjesc când iau bătaie sau când trebuie să fac calcule. Am totuși experiență la a nu mă lua prea tare-n serios și nu mă refer neaparat la faptul c-am fost odată copil: pun și acuma nume tuturor animalelor, plantelor, plușurilor și întâmplărilor și fac baloane din săpun în ploaie. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrurlui bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete.

Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile (aproape la egalitate cu listele). Îmi plac poveștile:

• • • • pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi;

      • molcome, pe tihnă, transmise cu blândețe și căldură;

      • spuse ghiduș, despre tot soiul de pățănii;
        

      • personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă;

      • spuse cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produs o schimbare, oricât de mică ar fi ea;

      • despre actele de bunătate, pentru că binele nerostogolit e pe jumătate irosit;

      • care dor chiar dacă nu sunt ale tale. Și chiar dacă nu au finalul fericit clasic, sunt povești despre curaj, sunt importanete și merită spuse;

      • despre orice, pentru că nu cred eu să existe cumva o persoană care să nu care o poveste-n spate.

Toată viața de adult am trăit din scris. Pe lângă, am strâs tot felul de povestioare și mi-am dorit să fie toate la un loc. Pentru mine, pentru cei pe care-i oblig să le citească și pentru cei care le citesc fără să fie obligați. Fatacupovești e colțișorul meu de de lume virtuală (un cadou tare nimerit) unde așez eu, așa cum mă pricep, istorioare despre ce mi se mai întâmplă, pe cine întâlnesc sau despre ce-mi mai aduc eu aminte.