Am ajuns din nou în Budapesta, aici am făcut prima oară pagubă la cafea de una singură și-am vrut eu să mă sărbătoresc și de 8 martie în același oraș în care am călătorit prima oară singură.
Am revizitat locuri de care m-am mai bucurat, am văzut și unele noi, am băuat cafele și în Buda, și în Pesta, iar experiența a fost cumva diferită față de anul trecut. Dar mi-a plăcut și mai mult orașul, chiar dacă era aglomerat. Adică, față de alte capitale europene (cough, cough, Praga), în Budapesta n-am fost turistul deranjat de prea mulți turiști.
Obiective-s o droaie și nici acum nu am reușit să văd ce mi-am propus. Pentru mine, New York Cafe (the most beautiful café in the world, cum să prezintă) e frumoasă, ce-i drept, dar nu e nici cea mai frumoasă din Budapesta măcar. Cafeua e proastă spre foarte proastă (și eu nu prea am standarde la cafea), iar servirea e tot așa. Deschid la 7 dimineața, pentru mine asta e singura variantă, că n-aș sta mai târziu nicidecum la cozile alea pentru o cafea care costă cât biletul de avion.
Partea bună e că la ora 8 deschide Parisi Passage Cafe. Mai puțin aglomerată, fără cozi, cu personal foarte foarte amabil care te așază, fără să ceri, la o masă de 4 persoane, chiar dacă ești singură, ca să te bucuri de interiorul interior Art Nouveau restaurat spectaculos. Și lumina, oh, lumina de aici! Lumina naturală cade prin cupolele de sticlă și face tot soiul de jocuri de umbre și lumini pe pereții sculptați, că nu mai știi dacă să te bucuri de desert sau de decor.
Dar pentru mine cel mai frumos loc din Budapesta, pe care l-am descoperit abia acuma, rămâne Biblioteca Ervin Szabó, o bijuterie mai puțin aglomerată, care poate fi vizitată și de turiști. La etajul 4 se află un palat neo-baroc din secolul al XIX-lea, cu săli în stiluri diferite, în care te poți așeza pe unul dintre scaunele sau canapelele vechi de peste o sută de ani să citești sau să te bucuri de atmosferă.
Mai sunt plimbările de-a lungul Dunării, și pe timp de zi, și la apus, că toate podurile sunt spectaculoase, iar clădirea Parlamentului se vede minunat de la Bastionul Pescarilor. Cum cobori pe scări e mai puțin aglomerat, scapi măcar puțin de grupul de turiste din Spania cu care te-ai împrietenit și cărora le-ai făcut cam un milion de poze.
Și Central Market, pe care îl țineam minte mare, dar nu chiar atât de mare. Clădirea e imensă, din aia de sfârșit de secol XIX, cu acoperiș colorat și structură de fier, arată ca o gară, dar în loc de trenuri găsești paprika, cârnați, borcane, pâini, brânzeturi, langoș, turiști și încă alți turiști, suveniruri, fețe de masă, globuri de Crăciun și seturi de sah sculptate. E locul din Budapesta unde iau mereu prânzul și niciodată nu am reușit să termin toată porția aia uriașă de paprikaș. Tot de mâncare, am găsit humus cu gulaș și mi s-a părut că am mâncat ce e mai bun din ambele lumi.
Ruin Bars era cam gol, n-am băut cocktail fosforescent, dar am ascultat un concert ad-hoc. Iar la plecare m-am oprit iară la Cat Cafe, pentru drăgăleală și catpuccino.
Mai sunt atâtea, atâtea de văzut și de făcut și mie Budapesta mi se pare cea mai ușoară varintă când vrei să pleci un weekend din București, că e avion vineri și te întorci duminică seară și costă 99 de lei biletul, dacă te organizezi din vreme. Dar cât e de sinistru să te întorci pe Băneasa la 22:30!
