Gdansk, cu tot cu cele aproape -20 de grade, rămâne pentru mine una dintre cele mai subestimate destinații europene. Mi-a plăcut cel puțin la fel de mult ca Wrocław, doar că data asta am făcut pace și cu pierogi, și cu bigos.
Frigul, drept să spun, nu prea l-am simțit așa cum mă așteptam, iar eu m-am pregătit să dârdâi zdravăn. Pernuțele de încălzire de la Decathlon, odată ce treci cu ele de security la aeroport (Domnișoară, ce sunt plicurile alea?! Cred că am uitat niște Oki prin rucsac), sunt de mare, mare, mare folos.
Am ajuns seara, destul de târziu, suficient cât să ne mirăm de râul Motława complet înghețat, de Długi Targ și Mariacka Street pe ninsoare și de faptul că în magazinele poloneze nu se vinde alcool după ora 10.
Am, de obicei, mână bună la cazări, doar că de data asta am crezut că n-am nimerit-o, că ne-am luat cazare taman în pădure, într-un soi de vilă cocoțată pe un deal imposibil de coborât pe gheață. Dar balconul ăla, cu zăpadă de vreo 40 de cm, a meritat efortul și oricum Uberul și Boltul sunt mai ieftine ca-n București.
Am văzut a doua zi, pe lumină, Gdańskul, aș fi zis că am luat orașul la pas, dar vorba Irinucăi, totul era un patinoar uriaș, așa că mai mult ne-am străduit să ne menținem echilibrul. Fermecătoare, totuși, toate casele colorate și străduțele pietruite din Centrul Vechi, și râul pe care pescuiau oameni la copcă, și Wisniewski, care vinde doar lichior de cireșe, rece sau cald, și iote așa am mai pus pe listă încă un motiv să mă întorc în Polonia.
Mă cocoț, de obicei, prin turnuri și turle, că-mi place să văd orașele de sus, dar pe scările alea înguste și, pe alocuri, acoperite de zăpadă înghețată din St Mary’s Church parcă nu m-aș mai întoarce, oricât de spectaculoasă ar fi priveliștea de sus.
De Sopot, care-i la vreo 20 de minute cu trenul, m-am îndrăgostit din tare multe motive. Ce bine că am fost inspirate să mergem de dimineață, pentru că la prânz era deja neîncăpător orașul. Pontonul, care e cel mai lung din Europa, era, la amiază, ticsit de oameni. Dar Marea Baltică înghețată, mvai, magică a fost, că nu-ți dădeai seama unde se termină plaja și începe apa și cât zăreai cu privirea era alb și gheață.
Însă cel mai tare mi-a plăcut bucuria oamenilor, că făceau oameni de zăpadă, hrăneau lebedele și adulții, și copiii deopotrivă chicoteau și făceau îngerași în zăpadă. Erau, și nu cred că exagerez, peste 1000 de oameni și nu era larmă deloc, se auzeau pescărușii și râsetele.
Am văzut eu pe Instagram cum cineva aduna într-un carnețel sfaturi de la oamenii pe care-i întâlnește în călătorii, n-am fost suficient de curajoasă pentru asta. Dar sfatul meu, pentru mine, e să-mi iau mai repede biletele alea de avion pentru Cracovia, că-i mai scump Uberul până la aeroport.
