Hoinăreli de poveste

Magie și curcubeie

Mi-e tare dragă poza asta. Am căutat tot anul trecut un curcubeu: am ieșit la plimbare prin băltoace de fiecare dată când ploua în București, am luat orașul la pas, poate, poate. Odată, când a pouat mai mult, m-am dus în zona de nord a orașului, cam departe de unde stau eu, dar pentru că alte dăți când a plouat cu soare, prietenii mei care lucrează prin Pipera au umplut Facebokul de curcubeie. În ziua aia, am primit poză din Baicului, de lângă casă, cu un curcubeu, l-am ratat.

L-am ratat și pe ăla splendid din Vamă, în weekendul în care prietenii mei erau la mare, dar eu nu, că mofturi și figuri și nu stau la cort.Mă resemnasem deja că 2019 va fi anul în care nu văd niciun curcubeu, că văzusem oricum cu un an înainte unul dublu, peste un fiord, cât să-mi ajungă pentru multă, multă vreme. Mă rog, în decembrie nu mai trăgeam nicio nădejde de vreun curcubeu. Și eram cu prietenii mei în mașină, în drum spre munte, și când au țipat ei „iacă un curcubeu” am crezut că iau în derâdere firea mea mai emotivă să se răzbune pentru cât le-am cântat sau, cum s-ar spune modern, mă trolează.

Dar nu, chiar era curcubeul ăsta minunat, metafora perfectă pentru 2019: neașteptat, colorat și tare, tare frumos, chiar dacă nu era pe de-a întregul. Și apoi am mai văzut unul, și încă unul. Trei curcubeie în aceeași zi, într-un sfârșit de decembrie perfect. Că are magia un mod tare straniu de a se întâmpla fix când te aștepți mai puțin și aproape nu mai ai speranță.După ce trece tot tăvălugul, și va trece, o să îmi iau arici (ha, poate îi pun numele Curcubeu, dar o să avem o problemă dacă vreau să-l alint cu o prescurtare). Poate îmi fac totuși curaj pentru tatuajul ăla cu referire la Micul Prinț și altele, mai personale. O să port ruj roșu mai des, chiar dacă nu merge cu adidașii.

O să-i strâng tare la piept pe ai mei – se știu ei – apoi o să le zic eu vreo două de recomandările alea de paste cu ton. Mergem cu cortul și ne uităm la stele, așa cum plănuisem. O să vânez curcubeie și o să țopăi prin băltoace. Dar, mai ales, o să cred mai mult în magie. Totul va fi bine. 🌈

FataCuPovești
Beau cam multă cafea, și în București, și prin alte ținuturi. Umblu după curcubeie, după magnolii în floare și după bilete de avion. Îmi sunt dragi locurile mai puțin bătătorite, oamenii locului. Dar mai cu seamă îmi sunt dragi poveștile: cele pe care ni le țesem în taină despre noi înșine și cele, adesea cu totul altele, pe care le născocesc ori le rostesc ceilalți despre noi; poveștile molcome, spuse cu blândețe și cu căldură, și cele ghidușe, pline de pățanii și întâmplări de tot soiul; poveștile personale, despre spaime și neliniști, care te clatină întâi și abia apoi te tămăduiesc; precum și cele cu zvâc și îndrăzneală, despre lucrurile ce ne scot din sărite, dar care, până la urmă, urnesc câte o schimbare. Îmi plac poveștile locurilor pe care le străbat și ale oamenilor care-mi ies în cale. Fiindcă, oriunde ți-ai întoarce privirea, lumea întreagă e făcută din poveste.