Beau cam multă cafea, și în București, și prin alte ținuturi. Umblu după curcubeie, după magnolii în floare și după bilete de avion. Îmi sunt dragi locurile mai puțin bătătorite, oamenii locului. Dar mai cu seamă îmi sunt dragi poveștile: cele pe care ni le țesem în taină despre noi înșine și cele, adesea cu totul altele, pe care le născocesc ori le rostesc ceilalți despre noi; poveștile molcome, spuse cu blândețe și cu căldură, și cele ghidușe, pline de pățanii și întâmplări de tot soiul; poveștile personale, despre spaime și neliniști, care te clatină întâi și abia apoi te tămăduiesc; precum și cele cu zvâc și îndrăzneală, despre lucrurile ce ne scot din sărite, dar care, până la urmă, urnesc câte o schimbare. Îmi plac poveștile locurilor pe care le străbat și ale oamenilor care-mi ies în cale. Fiindcă, oriunde ți-ai întoarce privirea, lumea întreagă e făcută din poveste.